Cum poate fi construită mai ieftin Comarnic-Brașov. „Pentru suma vehiculată, o singură instituție se poate pronunța: DNA”

Cum poate fi construită mai ieftin Comarnic-Brașov. Pentru suma vehiculată, o singură instituție se poate pronunța: DNA
Publicat: 20/01/2015, 13:54

Fostul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu, invitată luni, la Gândul LIVE, a arătat că potențialul concesionar sau finanțator al autostrăzii spre munte ar putea primi lucrări pe alte segmente de drum astfel încât să își acopere costurile construirii autostrăzii Comarnic-Brașov, iar statul să nu mai fie nevoit să plătească de la buget 126 de milioane de euro per kilometru.

În plus, Boagiu spune că, având în vedere prețul care reiese din datele publicate recent de Ministerul Transporturilor, proiectul ar trebui să intre în atenția DNA.

„Autostrada Comarnic-Brașov ar putea fi construită dacă s-ar face un plan coerent astfel încât să îi dai concesionarului sau finanțatorului surse, deci alte lucrări pe care să le întrețină, din care să își recupereze o parte din costul pe care îl are cu construirea autostrăzii”, a spus fostul ministru Anca Boagiu la Gândul LIVE.

Boagiu a atras atenția că, într-o scrisoare transmisă autorităților române, Comisia Europeană a avertizat că modelul de finanțare al autostrăzii Comarnic-Brașov nu este unul viabil, pentru că ar duce la creșterea deficitului bugetar.

„Dar și aici trebuie să fie atent domnul Ponta, îi dau consultanță gratis, el are pe Șova, bunul lui prieten care a nenorocit infrastructura din România. Trebuie să fie atent ca niciodată riscul să nu fie preluat de stat și să nu depășească 50%. Pentru că atunci va primi o nouă scrisoare de la Comisie prin care i se va spune că autostrada nu se poate construi, nu poate fi finanțată, nu puteți prelua aceste riscuri la buget”, a arătat Boagiu.

„Pentru suma vehiculată, o singură instituție poate să se pronunțe: DNA”

„Pentru suma vehiculată, o singură instituție poate să se pronunțe, și aceasta este DNA. Un preț de 126 milioane de euro pe kilometru este cam de 4-5 ori mai mult ca prețul pe kilometru la Bechtel (pentru Autostrada Transilvania n.n.) pe care l-am târâit după noi până când am reușit eu în 2011 să reziliez eu cele patru contracte ce nu fuseseră atacate și am reușit să economisesc 6 miliarde de euro. Acum, dacă ne uităm la cei 126 milioane de euro per kilometru versus 25 de milioane de euro la Bechtel, constatăm că Năstase a fost mic copil pe lângă domnul Ponta”, a declarat Boagiu.

Fostul ministru al Transporturilor susține că astfel se explică presiunea pe care premierul Ponta o pune pe spectrul politic și public pentru aprobarea Master Planului General pe Transporturi.

„Dacă Bechtel a fost aprobat în Parlament prin lege, atunci să aprobăm un Master Plan, să ne asumăm cu toții o sumă colosală pe care ne va fi greu să o plătim (…)”, acuză fostul ministru.

Întrebată dacă ea crede că în acest caz este vorba de corupție, ea a răspuns că „aș spune și corupție și incompetență”.

„Unii pot să facă pe proștii la un moment dat în viață ca să le meargă bine. Nu poți construi o autostradă cu 126 de milioane de euro per kilometru chiar dacă este foarte necesară”, în opinia ei o variantă la Comarnic-Brașov fiind transportul pe calea ferată. „Putem ajunge la munte și cu trenul. Aceasta ar putea fi, pe lângă construirea acestei autostrăzi, o soluție de decongestionare a traficului rutier. Ne-ar conveni tuturor să ne urcăm în tren cu schiurile, să coborâm în stațiunea unde vrem să schiem”, a spus Boagiu.

Statul român ar urma să plătească concesionarului autostrăzii Comarnic-Brașov suma de 325,2 de milioane de euro anual, potrivit unor date făcute publice miercuri de CNADNR. Astfel, reiese că, în cei 26 de ani de concesiune, am urma să plătim în total 8,45 miliarde de euro pentru autostrada spre munte.

În condițiile în care autostrada va avea o lungime 53 de kilometri, costul total pentru construcție, operare și întreținere pe perioada concesiunii este cuprins între 51,5 milioane euro pe kilometru, în varianta fără credite, și 159,5 milioane euro pe kilometru.

Premierul Victor Ponta a cerut săptămâna trecută ministrului Transporturilor Ioan Rus ca, până pe 15 februarie, să fie decisă semnarea contractului de construcție în concesiune a autostrăzii sau rezilierea procedurii, arătând că nu se mai poate aștepta, după o amânare de opt luni din cauza unei „declarații prostești” a fostului președinte Traian Băsescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Misterul piramidelor din Egipt, aproape de a fi rezolvat. Cum cred cercetătorii că au fost...
×